Conform tradiţiei anuale, Primăria Schela; judetul Galati, în parteneriat cu Proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere, Şcoala Gimnazială “Lascar Catargiu”, Grădiniţa din comună şi organizaţia locală nonguvernamentală CERC; împărtăşeşte alături de comunitate minunata trăire de sărbătoare prilejuită de Sfintele Sărbători de Paște. Sub genericul “A treia zi de Paşte - ziua sărbătoririi vârstei a treia în comuna Schela, judeţul Galaţi; marti, 7 mai 2013, 10 cupluri soţ - soţie. care au implinit 50 de ani de casatorie, au fost premiate de către Autoritatea Publică Locală Schela cu câte 350 lei, o diplomă de onoare şi un buchet de flori.
Un sobor de preoţi alcătuit din preotul paroh al satului Negrea, Dănuţ Hohotă, sat aparţinând de comuna Schela şi preotul paroh al comunei Schela, Ionel Stoian, au oficiat, în deschiderea festivităţilor, o scurtă slujbă de binecuvântare a cinstitei adunări, prezente in „Casa Miresei”.
Cu prilejul sărbătoririi celor zece nunţi de aur, a fost organizat un program artistic realizat cu sprijinul copiilor Grădiniţei din Schela ( educator Argentina Ifrim ), precum şi al elevilor Şcolii Gimnaziale Schela ( profesor institutor Stela Frangulea) – membri ai grupului folcloric local “Florile Lozovei”, coordonat coregrafic de un binecunoscut instructor artistic al Centrului Cultural “Dunarea de Jos” din Galaţi.